C***** I***** Î* C******* D* L********* J******* A* S*** Z*** T**** A******* C******** S**
ReclamantI***** M*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul CORELI IPURL, în contradictoriu cu pârâtul I***** M*****. Obligă pe pârâtul I***** M***** să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală a debitoarei ZETA TRADE ARTISTIC CONSTRUCT SRL, suma de 131.319 lei. Prezenta sentinţă se va comunica OFICIULUI NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI şi organului fiscal în raza căruia pârâtul I***** M***** îşi are domiciliul. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 04.07.2019.
Hotarare 679/2019 din 04.07.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 04.07.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019Dispune rectificarea citativului şi conceptarea în calitate de reclamant Coreli IPURL în loc de CII Tobă Adina. În baza art. 254 raportat la art. 208 alin. 2 din Codul de procedură civilă, decade pe pârât din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii relative. Pune în vedere reclamantul să depună la dosarul cauzei interogatoriul pentru pârât Amână judecarea cauzei la 27.06.2019 pentru administrarea probelor, pentru când se citează părţile prin B.P.I., iar pârâtul şi conform Codului de procedură civilă, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod de procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2019 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019