M******* I***
ReclamantC** V****** S*** - P*** M****** C** R****** S***
PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 19 decembrie 2019, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3411/2019 din 19.12.2019Emite către expert ing. Ghemaru Cristian, cu menţiunea de a lua toate măsurile ce se impun în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit celor dispuse anterior şi să depună lucrarea la dosar în termenul stabilit de lege - art. 336 (1) Noul C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 19 decembrie 2019, termen dat în cunoştinţă pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Încuviinţează pentru reclamant probele solicitate, şi anume: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială, în cadrul căreia solicită audierea unui martor, necitat pentru următorul termen de judecată şi proba cu expertiza de specialitate energetică. Dispune comunicarea interogatoriului către pârâtă. Încuviinţează pentru pârâtă probele solicitate, şi anume: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu expertiza de specialitate energetică. Pune în vedere reclamantului, prezent la acest termen de judecată, să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului solicitat de pârâtă. Se emite adresă către ing. Ghemaru Cristian, ca în prezenţa părţilor legal citate, să efectueze lucrarea având ca obiective: să se precizeze dacă deteriorarea receptoarelor se datorează culpei operatorului de reţea; dacă receptoarele se încadrau în normele legale; să se precizeze prejudiciul cauzat; dacă a fost o creştere de tensiune electrică; să se stabilească legătura de cauzalitate dintre defecţiunea la reţeaua electrică şi defectarea receptoarelor. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Argeş privind desemnarea expertului în cauză. Pune în vedere pârâtei să facă dovada consemnării onorariului provizoriu de expert în sumă de 1000 lei, în termenul de 5 zile prev. de art. 331(3) NCPC. Amână judecarea cauzei la data de 07 noiembrie 2019, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză potrivit dispoziţiilor art. 94 raportat la art. 113 Cod procedură civilă. În temeiul art. 238 Cod procedură civilă constată că durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei şi probele încuviinţate este de 6 luni. Admite cererea apărătorului reclamantului privind acordarea unui nou termen de judecată privind imposibilitatea sa de prezentare la acest termen de judecată. Prorogă pentru următorul termen de judecată verificarea din oficiu a competenţei instanţei în soluţionarea prezentei acţiunii, estimarea duratei necesare cercetării procesului şi încuviinţarea probelor. Amână judecarea cauzei la data de 26 septembrie 2019, termen dat în cunoştinţă pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019