C***** T**** P*** R*********** L**** P*******
ReclamantB**** N****** F*****
PârâtDispune îndreptarea omisiunii strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 334/04.04.2019, pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr.316/188/2019, în sensul că în loc de „Admite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Taşca, în contradictoriu cu intimatul BABĂTĂ NICUŞOR. Dispune înlocuirea diferenţei de amendă contravenţională neachitată, în cuantum de 190 lei, aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de contravenţie seria PA nr. 1230604/21.08.2013, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 4 ore, la dispoziţia Primăriei Comunei Taşca. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată azi, 21.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”, aşa cum este greşit, se va citi: „„Admite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Taşca, în contradictoriu cu intimatul B**** N****** F*****. Dispune înlocuirea diferenţei de amendă contravenţională neachitată în cuantum de 846 lei, aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de contravenţie seria PNTX nr. 001001/16.02.2015, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 17 ore, la dispoziţia Primăriei Comunei Taşca. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată azi, 04.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”, aşa cum este corect. Dispune îndreptarea omisiunii strecurate în minuta pronunţată în dosarul nr. 316/188/2019, în sensul că în loc de xxxxxxxxxxxx aşa cum este greşit, se va citi CNP-ul intimatului xxxxxxxxxxxxxxxx, aşa cum este corect. În baza art. 442 alin.(3) C.pr.civ., îndreptarea dispozitivului se face în ambele exemplare ale hotărârii. În temeiul art. 442 alin.(3) C.pr.civ., îndreptarea menţiunii CNP-ului intimatului se face în minută. În baza art. 447 C.pr.civ., cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 30 de zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit. Pronunţată, azi, 19.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.04.2019Admite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Taşca, în contradictoriu cu intimatul B**** N****** F*****. Dispune înlocuirea diferenţei de amendă contravenţională neachitată în cuantum de 846 lei, aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de contravenţie seria PNTX nr. 001001/16.02.2015, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 17 ore, la dispoziţia Primăriei Comunei Taşca. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată azi, 04.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 334/2019 din 04.04.2019