R*** V*******
ReclamantS********* V****** C*** S**
PârâtAdmite cererea. Dispune dizolvarea societăţii. Sentinţa se comunică societăţii, oficiului registrului comerţului pentru înregistrarea menţiunii de dizolvare în registrul comerţului, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, precum şi pe pagina de internet a Oficiului Naţional a Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu cale de atac numai apelul în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului. Pronunţată la data de 27.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu233/2019 din 27.11.2019