L***** L*******
ReclamantL**** S*
PârâtDispune. În temeiul art. 413 alin 1 cpc, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.2397/95/2020. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 03.11.2020.
Incheiere suspendare din 03.11.2020Încuviinţează efectuarea a probei cu expertiză în specialitatea contabilitate. Numeşte expert pe doamna Pîrgariu Elena Evelina, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei, în sarcina reclamantei. Încuviinţează numirea a unui expert parte pentru pârâtă, urmând a depune la dosar lista cu numele acestuia. Termen la 03.11.2020 pentru a se face dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 1000 lei de către reclamantă şi pentru a se depune propuneri de obiective de către părţi.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Dispune. În temeiul art. 411 alin 1 cpc, suspendă judecarea cauzei având în vedere acordul părţilor în acest sens. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 10.03.2020.
Incheiere suspendare din 10.03.2020Dispune. Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta L***** L*******. Dispune eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 606 lei datorată de reclamanta în dosarul nr. 3283/95/2019, în 4 rate lunare egale în cuantum de câte 151,5 lei fiecare, cu următoarele termene de plată: tranşa 1 - 20 ianuarie 2020; tranşa 2 – 20 februarie 2020; tranşa 3 – 20 martie 2020; tranşa 4 – 20 aprile 2020. Dispune comunicarea prezentei încheieri organului fiscal competent în vederea punerii în executare a titlului executoriu pentru asigurarea urmăririi executării obligaţiei, conform art. 44 alin3 din OUG 80/2013. Fără cale atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 17.12.2019.
Incheiere de sedinta din 17.12.2019