M****** D******* S**
DebitorP*** G*******
PetentAdmite cererea formulată de petenta Păun Gabriela, debitor fiind M****** D******* S** şi administrator judiciar ART PRO INSOLV SPRL. Constată că petenta creditoare Păun Gabriela este de drept repusă în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanţelor asupra debitorului. Dispune administratorului judiciar analizarea cererii de creanţă formulată de creditoare conform art. 106 şi urm. din Legea 85/2014. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 28.03.2019.
Hotarare 330/2019 din 28.03.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 28.03.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.03.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019