B** P****** L****** S******** I** S* (***** B** P****** L**** G**** I** S**
CreditorI*** C** S**
DebitorA***** S**
CreditorU******** L****** C********** I** S*
CreditorN******* S**
CreditorÎn baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotărârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş ; - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 16.02.2023.
Rezolutie din 19.10.2022În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotărârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş ; - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 19.10.2022.
Rezolutie din 29.06.2022În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotărârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 30.03.2022); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 29.06.2022.
Rezolutie din 16.03.2022În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotărârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 19.01.2022); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 16.03.2022.
Rezolutie din 24.11.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotarârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 15.09.2021); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 335/1259/2019/a15 având ca obiect contestaţie împotriva hotărârii comitetului/adunării creditorilor - contestaţie împotriva Hotărârii din data de 11.11.2020 şi împotriva Procesului Verbal nr.215 din data de 11.11.2018 adoptate de Adunarea Creditorilor debitorului I*** C** S** – în apel la Curtea de Apel Piteşti – termen de judecată 9.09.2021; - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarelor în care debitoarea este parte (dosar nr. 1969/214/2018 – sentinţa civilă nr. 372/9.04.2021 şi dosar nr. 2566/214/2020 - termen de judecată 10.09.2021 aflate pe rolul Judecătoriei Costeşti); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 24 noiembrie 2021. Judecător sindic,
Rezolutie din 14.07.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotarârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 21.04.2021); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 335/1259/2019/a14 având ca obiect cerere de ridicare a suspendării prevăzute de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 (solu?ionat prin sentinţa nr. 785/25.11.2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş) – apel cu termen 25.03.2021; - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 335/1259/2019/a15 având ca obiect contestaţie împotriva hotărârii comitetului/adunării creditorilor - contestaţie împotriva Hotărârii din data de 11.11.2020 şi împotriva Procesului Verbal nr.215 din data de 11.11.2018 adoptate de Adunarea Creditorilor debitorului I*** C** S** – pronunţare 25.03.2021; - să urmărească soluţionarea dosarelor în care debitoarea este parte (dosar nr. 1969/214/2018 şi dosar nr. 2566/214/2020 aflate pe rolul Judecătoriei Costeşti); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 14 iulie 2021.
Rezolutie din 24.03.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar hotarârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 13.01.2021); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 335/1259/2019/a14 având ca obiect cerere de ridicare a suspendării prevăzute de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 (solu?ionat prin sentinţa nr. 785/25.11.2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 335/1259/2019/a15 având ca obiect contestaţie împotriva hotărârii comitetului/adunării creditorilor - contestaţie împotriva Hotărârii din data de 11.11.2020 şi împotriva Procesului Verbal nr.215 din data de 11.11.2018 adoptate de Adunarea Creditorilor debitorului I*** C** S** (fără termen de judecată stabilit); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 24 martie 2021.
Rezolutie din 16.12.2020În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L., procedura insolvenţei în forma generală – perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar definitiv VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună răspunsul la adresa către primăria unde societatea are sediul/punct de lucru (toate punctele de lucru menţionate în extrasul ONRC) şi către instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să întocmească şi să depună la dosar procesul-verbal de inventariere a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii (conform disp. art. 101 din Legea nr. 85/2014). Pe măsura desfă?urării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar. Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să facă demersuri pentru finalizarea evaluării bunurilor debitoarei; să depună la dosar raportul de evaluare; - să depună la dosar hotarârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a2, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (termen de judecată: 29.09.2020); - să întocmească în mod corespunzător tabelul definitiv de creanţe; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 16 decembrie 2020.
Rezolutie din 15.09.2020Rezoluţie 26.05.2020 În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei ILSA COM S.R.L- perioada de observaţie, dispune: Pune în sarcina administratorului judiciar VISIOREX INSOLVENCY IPURL, următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare (sub sancţiunea amenzii) cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să depună răspunsul la adresa către primăria unde societatea are sediul/punct de lucru (toate punctele de lucru menţionate în extrasul ONRC) şi către instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să întocmească şi să depună la dosar procesul-verbal de inventariere a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii (conform disp. art. 101 din Legea nr. 85/2014). Pe măsura desfă?urării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar. Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună la dosar tabelul preliminar al creanţelor - să depună la dosar hotarârea adunării asociaţilor prin care a fost desemnat administratorul special - să urmărească soluţionarea dosarelor asociate 335/1259/2019/a2, 335/1259/2019/a3, 335/1259/2019/a4, 335/1259/2019/a5, 335/1259/2019/a6, 335/1259/2019/a7, 335/1259/2019/a8, 335/1259/2019/a10, 335/1259/2019/a11, 335/1259/2019/a12, 335/1259/2019/a13 - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unei societăţi specializate - Faţă de cererea de plată formulată de N******* S** cu privire la suma de 304951,83 lei, În baza disp. art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, Dispunem: - se comunică administratorului judiciar un exemplar al cererii de plată, în vederea analizării într-un termen de 10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. 1 rap. la art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 (administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe), fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe; - pune în vedere administratorului judiciar ca rezultatul verificării să fie menţionat în următorul raport de activitate conform art. 59 din Legea nr. 85/2014 şi să depună la dosar dovada publicării extrasului raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvenţă. - Pune în vedere creditoarei să achite taxa de timbru în cuantum de 200 lei Acordă un termen administrativ de control la data de 15.09.2020.
Rezolutie din 26.05.2020Respinge excep?ia tardivită?ii ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a cauzei până la solu?ionarea definitivă a contesta?iei formulate împotriva tabelului preliminar de crean?e ca neîntemeiată. În temeiul 57 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 respinge contesta?ia ca neîntemeiată. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. e rap. la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, numeşte administrator judiciar definitiv pe VISIOREX INSOLVENCY IPURL, conform hotărârii adunării generale a creditorilor debitoarei ILSA COM S.R.L. din data de 23.03.2020 (proces-verbal al adunării generale a creditorilor debitoarei din data de 23.03.2020 întocmit de administratorul judiciar provizoriu CII TUDOSE ROXANA sub nr. 830/23.03.2020 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 5727/25.03.2020), cu un cu un onorariu fix lunar de 1000 lei şi onorariu de succes de 5% din sumele distribuite, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014. Dispune comunicarea numirii noului administrator judiciar. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu CII TUDOSE ROXANA, desemnat prin Sentin?a nr. 5 din 10 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 335/1259/2019. Dispune achitarea către administratorul judiciar CII TUDOSE ROXANA a onorariului de 4000 lei, la care se adaugă TVA potrivit legii, plătit din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în condiţiile art. 39 din Legea nr. 85/2014 din fondul de lichidare. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 18 mai 2020. Judecător sindic,
Incheiere de sedinta din 18.05.2020În temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 18.05.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2020Acordă un nou termen de judecată, în şedinţă publică, pentru soluţionarea confirmării administratorului judiciar definitiv împreună cu contestaţia formulată împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 23.03.2020 ce face obiectul dosarului asociat nr. 335/1259/2019/a9. Amână judecarea cauzei la 15.05.2020, ora 12,00. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2020.
Incheiere de sedinta din 06.05.2020SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă
În temeiul art. 72 din Legea nr. 85/2014, respinge contestaţia formulată de debitoarea I*** C** S**. Respinge cererea de obligare a creditoarei la plata unei cau?iuni ca tardivă. În temeiul art. 70 din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de creditoarea BNP PARIBAS LEASING SOLUTIONS IFN SA, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei I*** C** S**. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, a debitoarei I*** C** S**. În temeiul art. 73 rap. la art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu CII TUDOSE ROXANA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu lunar de 1.000 lei plătit din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din O.U.G. nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. Menţine debitoarei dreptul de administrare. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere debitoarei prevederile art. 82 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 83, art. 84 şi art. 96 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014, inventarierea bunurilor debitoarei în termen de 60 de zile de la deschidere, iar conform art. 58 lit. p din Legea nr. 85/2014, evaluarea acestora să se realizeze până la data stabilită pentru depunerea tabelului de creanţe. În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune administratorului judiciar notarea în Cartea funciară a deschiderii procedurii insolvenţei. În temeiul art. 99 cu referire la art. 100 din Legea nr. 85/2014, dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă debitoarei şi oficiului registrului comerţului unde debitoarea este înmatriculată/înregistrată, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (declaraţiile de creanţe se vor depune la tribunalul specializat pentru a fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului, şi se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013 cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării) – 25 februarie 2020; - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 17 martie 2020; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă (contestaţiile se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării); - termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 13 aprilie 2020; - prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 23 martie 2020 (prima şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia). Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 31 ianuarie 2020, raportul prev. de art. 92 din Legea nr. 85/2014, prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, şi până la 20 februarie 2020, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă, conform art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169 - 173 din Legea nr. 85/2014, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, se va acorda un termen administrativ de control la data de 14 aprilie 2020. Administratorul judiciar va întocmi şi va depune rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014). De asemenea administratorul judiciar va formula eventuale cereri în procedură şi va face demersuri pentru identificarea bunurilor debitoarei şi va depune dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 10.01.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 5/2020 din 10.01.2020În temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 10.01.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 07.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 07.01.2020, completul C12, ora 10.00, la cererea avocatului debitorului, având în vedere lipsa de procedură cu creditorul. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019