Dosar 359/1259/2019 din 29.10.2019

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 359/1259/2019
Data dosar:
29.10.2019
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.10.2021 la ora 13:00

    Complet: C11-Fond
  • Închis lichidarea (art. 117 din lege)

    Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenţei debitoarei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei V*** C********* P** S** şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar, în măsura prevăzută de lege, de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul fix aferent întregii proceduri, în cuantum de 3000 lei plus TVA, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 39 alin (4) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă , cu dispoziţiile art.38 alin.(5) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale art.115-118 din Hotărârea nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii: - DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGES, - OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI, în vederea efectuării menţiunii, - OFICIULUI DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA, în vederea notării, dacă este cazul, a închiderii procedurii, - tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 26.10.2021.

    Hotarare 637/2021 din 26.10.2021
  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C11 MTA
  • Amână cauza

    Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , de la termenul administrativ din data de 21/09/2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolven?ei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Stabileşte termenul de judecată în şedinţă publică din 26.10.2021, cu citarea părţilor pentru soluţionarea cererii de închidere a procedurii.

    Rezolutie din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 10:00

    Complet: C11 MTA
  • Amână cauza

    REZOLUŢIE în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, de la termenul administrativ din data de 26.05.2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolven?ei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 21.09.2021. Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare.

    Rezolutie din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 13:00

    Complet: C11 MTA
  • Amână cauza

    Rezoluţie Din data de 18.05.2021 Amână pronunţarea asupra stadiului continuării procedurii insolvenţei la 26.05.2021.

    Rezolutie din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 26.01.2021 la ora 10:00

    Complet: C11 MTA
  • Amână cauza

    Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , de la termenul administrativ din data de 26.01.2021 Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune următoarele : Continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 18.05.2021 . Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare. Pune în sarcina lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Va depune la dosarul cauzei răspunsurile la adresele emise de instituţiile publice cu privire la bunurile debitorului.

    Rezolutie din 26.01.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 13:00

    Complet: C11CC-Fond
  • Amână cauza

    Înlocuieşte pe lichidatorul judiciar CII Medianu Constantin. Desemnează în calitate de lichidator judiciar pe CII Enoiu Niculae, cu un onorariu lunar de 1000 lei plătit din averea debitorului, exclusiv TVA. În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul fix, calculul onorariului şi plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 39 alin (4) din Legea nr. 85/2014 şi OUG 86/2006, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Lichidatorul judiciar nou desemnat va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Lege. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul parţial aferent procedurii desfăşurate de către lichidatorul judiciar înlocuit CII Medianu Constantin, în cuantum de 2000 lei plus TVA, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 39 alin (4) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă , cu dispoziţiile art.38 alin.(5) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale art.115-118 din Hotărârea nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Executorie. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi 03.11.2020 .

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 13:00

    Complet: C11CC-Fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra înlocuirii lichidatorului judiciar la data de 03.11.2020, pentru când stabileşte că aceasta se va face în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 06.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C11 MTA
  • Amână cauza

    Rezoluţie în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 , Analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei societăţii debitoare, judecătorul sindic dispune continuarea acesteia şi acordă termen administrativ de control la data de 26.01.2021 . Stabileşte termenul de judecată în şedinţa camerei de consiliu din 27.10.2020 , pentru analiza incidenţei art. 57 alin.(4 ), cu citarea părţilor. Lichidatorul judiciar va depune lunar la dosarul cauzei (prin intermediul poştei electronice-fax sau email) un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cu conţinutul prevăzut de art. 59 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, odată cu dovada publicării unui extras din raport în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul nerespectării acestei obligaţii, se va dispune aplicarea unei amenzi judiciare. Pune în sarcina lichidatorului judiciar următoarele măsuri: Lichidatorul judiciar va continua lichidarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu dispoziţiile art.154-168 din acelaşi act normativ, inclusiv desfăşurarea de acâiuni (activităţi) în vederea recuperării creanţelor pe care debitorul insolvent le deţine împotriva unor alte persoane.

    Rezolutie din 06.10.2020
  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 13:00

    Complet: C11-Fond
  • Amână cauza

    Aprobă raportul administratorului judiciar CII Medianu Constantin, privind propunerea de intrare a debitorului în faliment prin procedura simplificată. Admite cererea administratorului judiciar, privind intrarea în faliment a debitorului V*** C********* P** S**, în procedura simplificată. În temeiul art.92 alin.(5), art.145 alin.(1) lit. D din Legea nr.85/2014, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificata a debitorului V*** C********* P** S**. În temeiul art.145 alin.(2) din Legea nr.85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridică dreptul de administrare al debitorului. Desemnează în calitate de lichidator judiciar pe CII Medianu Constantin, cu un onorariu de 5000 lei pentru întreaga procedură, din sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii, exclusiv TVA, plătit din averea debitorului, conform procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor nr. 82/2020 . În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul fix, calculul onorariului şi plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 39 alin (4) din Legea nr. 85/2014 şi OUG 86/2006, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Lichidatorul judiciar va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Lege. Dispune lichidatorului judiciar să efectueze notificarea intrării în faliment a debitorului prin procedura simplificată, ridicării dreptului de administrare şi dizolvării societăţii, tuturor creditorilor, debitorului dar şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor. În cazul în care, până la aprobarea propunerii administratorului judiciar prevăzute la art. 92 alin. (4), debitorul aflat în faliment prin procedură simplificată şi-a continuat activitatea, lichidatorul judiciar va notifica, în termen de 5 zile de la data intrării în faliment, creditorii deţinând asupra debitorului creanţe născute în perioada de observaţie, solicitându-le să înscrie, în termen de 10 zile de la primirea notificării, cereri de admitere a creanţelor însoţite de documente justificative. În temeiul art. 151- art. 153 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea, potrivit legii, şi inventarierea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 160 din lege, dispune lichidatorului judiciar, întocmirea, la fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, a raportului asupra fondurilor obţinute şi a planului de distribuire care vor fi prezentate comitetului creditorilor sau creditorilor, dacă nu s-a desemnat comitetul creditorilor. Raportul va prevedea şi plata remuneraţiei lichidatorului şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1 sau art. 161 pct. 1, după caz. În baza art.86 din lege dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acesta fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. În temeiul art. 902 alin. (2) pct. 16 C.civ., dispune notarea ridicării dreptului de administrare, în cartea funciară deschisă pe numele debitorului. Termen administrativ în vederea continuării procedurii la 06.10.2020. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă , astăzi 30.06.2020 .

    Hotarare intermediara 361/2020 din 30.06.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 14:00

    Complet: C11-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 30.06.2020 pentru când stabileşte că aceasta se va face în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Cale de atac odată că fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.06.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 28.04.2020 la ora 13:00

    Complet: C11-Fond
  • Amână cauza

    SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. art 63 alin 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgenţă

  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 13:00

    Complet: C11-Fond
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale din data de 22.01.2020 a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş, potrivit căreia se suspendă activitatea de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, dispune amânarea judecării cauzei la data de 28.04.2020. Cu drept de apel, cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2020, la Tribunalul Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 07.01.2020 la ora 13:00

    Complet: C11-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei . În temeiul art.72 alin.(6) raportat la art.5 pct.29 lit. a) şi pct.46, cu referire la art.38 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală a debitoarei V*** C********* P** S**. În temeiul art.73 din Legea nr.85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CII Medianu Constantin, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014, cu o retribuţie lunară fixă de 1000 lei, exclusiv TVA, plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art.39 alin.(4) din Legea nr.85/2014 şi OUG nr.86/2006, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Menţine debitorului dreptul de administrare. În temeiul art.99 cu referire la art.100 din Legea nr.85/2014, dispune administratorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Notificarea se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi va trebui, în acelaşi timp : - trimisă tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii; dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă; - publicată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art.100 din Legea nr.85/2014 notificarea va cuprinde: - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii – 10 zile de la primirea notificării; - termenul de soluţionare a opoziţiilor - 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă – 24.02.2020; declaraţiile de creanţe se vor timbra cu 200 lei, sub sancţiunea anulării; - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar de creanţe: 16.03.2020; Tabelul preliminar va fi publicat în B.P.I.; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în B.P.I.; - termenul de întocmire a tabelului definitiv de creanţe şi soluţionare a contestaţiilor – 09.04.2020. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 20.03.2020. Administratorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 28.01.2020, raportul prev. de art.92 din Legea nr.85/2014, şi până la 17.02.2020, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, conform art.97 alin.(1) din Legea nr.85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar provizoriu să depună lunar raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2014 şi să publice un extras al acestuia în BPI. Administratorul judiciar provizoriu va efectua, conform art.101 din Legea nr.85/2014, inventarierea bunurilor debitorului în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, iar conform art.58 alin.(1) lit. p) şi q) din Legea nr.85/2014, evaluarea acestora se va realiza până la data stabilită pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor, administratorul judiciar provizoriu urmând a transmite spre publicare în BPI un anunţ cu privire la depunerea la dosar a raportului de evaluare, în termen de două zile de la depunere. Pune în vedere administratorului judiciar provizoriu să respecte prevederile art.83, 84 şi 96 din Legea nr.85/2014. În temeiul art.77 alin. (3) din Legea nr.85/2014, pune în vedere administratorului judiciar provizoriu să notifice furnizorilor de servicii deschiderea procedurii insolvenţei. Pune în vedere debitorului să respecte prevederile art.82 şi 84 din Legea nr.85/2014. În temeiul art. 101 alin.(2) din Legea nr.85/2014 raportat la art.902 alin.(2) pct.16 Cod civil, dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar provizoriu va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea prezentei încheieri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.75. Stabileşte termen în şedinţa publică din 04.02.2020 pentru dezbaterea raportului prev. de art.92 din Legea nr.85/2014 . Minuta sentinţei privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică de îndată administratorului judiciar numit provizoriu. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 07.01.2020 .

    Hotarare intermediara 3/2020 din 07.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD