C****** I**** S*********** I***
Reclamant LichidatorA******** C***** S****** V** S*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de lichidator judiciar al societăţii S.C. CONTA PLUS PREST S.R.L. – CAPITAL INSOL S.P.R.L. – filiala IAŞI în contradictoriu cu pârâta A******** C***** S****** V** S*****. Constată că, la data de 11.06.2019, a intervenit denunţarea unilaterală a contractul de comodat cu dată certă nr. 434/13.11.2006, încheiat între S.C. Conta Plus Prest S.R.L. şi A******** C***** S****** V** S*****, în temeiul art. 123 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2019.
Hotarare 574/2019 din 20.12.2019Amână pronunţarea pentru data de 20.12.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Amânat pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de acţiune şi în vederea formulării întâmpinării, în 2 exemplare, în termen de 15 zile de la primirea comunicării sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, cf. art. 208 alin. 2 CPC
Incheiere de sedinta din 06.11.2019