S**** F******
PetentS**** M************
PetentO** T**** N****** S**
DebitorAdmite cererea formulată de petenţii S**** F****** şi Sîtea Maria Iuliana împotriva debitoarei OVA TOTAL NEW – TOP SRL, prin lichidator judiciar FAUR CONSULTING IPURL. Constată că petenţii creditori S**** F****** şi Sîtea Maria Iuliana sunt de drept repuşi în termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra debitorului. Dispune lichidatorului judiciar analizarea cererii de creanţă formulată de creditori conform art. 106 şi urm. din Legea insolvenţei. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 20.06.2019.
Hotarare 626/2019 din 20.06.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 20.06.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.06.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019