R**** G******
ReclamantU**** - C***** T**** N****
PârâtS******* - C***** S***
PârâtC*** J******** D* P***** N****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul R**** G****** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** N**** şi în consecinţă: Dispune pentru reclamant reconstituirea vechimii în muncă şi constată că acesta, în perioada 01.03.1968 – 15.11.1996 a lucrat în cadrul SC APCATC CAUTEX SA ca vulcanizator. Respinge acţiunea promovată de reclamant în contradictoriu cu SC APACATC „CAUTEX” S.A. – Târgu Neamţ pentru lipsa calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei. Ia act că nu s au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 666/2019 din 10.12.2019S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 15.10.2019S-a amânat judecarea cauizei în vederea îndeplinrii procedurii de citare cu părţile din proces
Incheiere de sedinta din 17.09.2019S-a amânat judecarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu societatea pârâtă.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019