Ţ***** G******* D*****
Apelant PetentI************ D* P****** A* J******** N****
Intimat IntimatRespinge apelul declarat de petentul Ţ***** G******* D*****, împotriva sentinţei civile nr. 1148 din data de 22.03.2019, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţei al Judeţului Neamţ, ca nefondat. Definitivă. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 14.11.2019.
Hotarare 1551/2019 din 14.11.2019Încuviinţează cererea de abţinere formulată de d-na judecător Oana Afloarei de la soluţionarea apelului declarat în dosarul nr.4116/324/2018. Trimite cauza preşedintelui Secţiei I civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, pentru desemnarea judecătorului care va întregi completul de judecată AN3. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2019.
Incheiere abtinere din 12.11.2019