E*** D***** E****
ReclamantF***** A******
ReclamantG****** A*****
ReclamantL******* E****
ReclamantC********** S****** G*******
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor: Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi respinge acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea formulată de reclamanţii E*** D***** E****, F***** A******, G****** A*****, L******* E**** şi C********** S****** G*******, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAŞI şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să restituie reclamanţilor (cât şi pentru soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere) sumele reţinute cu titlu de impozit, CASS, CAS şi şomaj din sumele cuvenite pentru decontarea medicamentelor, începând cu data de 01.08.2015 şi până la data revenirii asupra acestor reţineri, cât şi dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective a sumelor menţionate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată, azi 23.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 545/2019 din 23.10.2019