C***** I********* D* I********* T*** A***** Î* C******* D* L********* J******* A* S*** K*** U** R* 2*** S**
ReclamantE******* N*** O****
PârâtB** H****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ TOBĂ ADINA, în contradictoriu cu pârâţii E******* N*** O**** şi B** H****. Obligă pe pârâţii E******* N*** O**** şi B** H****, în solidar, să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală a debitoarei KALE USI RO 2005 SRL, suma de 295.811 lei. Prezenta sentinţă se va comunica OFICIULUI NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI şi organului fiscal în raza căruia pârâţii E******* N*** O**** şi B** H**** şi-au avut reşedinţele. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 14.10.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 616/2020 din 14.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 14.10.2020, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020În temeiul disp. art. 153 alin 2 C.pr.civ. amâna judecata cauzei şi stabileşte un nou termen de judecată pentru care se vor cita părţile prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, iar pârâţii şi potrivit disp. art. 155 pct. 13 C.pr.civ., la adresele de domiciliu din Turcia, fila 47, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Amână judecarea cauzei la 01 10 2020.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale nr. 4 din data de 04 02 2020 a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş, potrivit căreia s-a dispus menţinerea formei de protest, adoptată prin Hotărârea nr. 3 din 22 01 2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş, cu excepţia cauzelor urgente, dispune amânarea judecării cauzei la 14 05 2020, pentru când se citează pârâţii prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 358 C.pr.civ., sub rezerva încuviinţării probei.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020