D***** I****
ReclamantD***** T******
ReclamantV**** D****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii-pârâ?i D***** I**** şi D***** T******, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă V**** D**** şi în consecinţă: Obligă pe pârâta-reclamantă V**** D**** să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor-pârâţi suprafaţa de 3,89 mp teren situat pe conturul dat de punctele A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A conform schiţei anexă a raportului de expertiză Podea Ionuţ – omologat prin sentinţa civilă nr. 2805/2017 pronuntată în dosarul nr. 2452/205/2014 (f. 364). Obligă pe pârâta-reclamantă V**** D**** să ridice anexele de pe terenul revendicat şi cea aflată chiar pe linia de hotar, cu interdictia de a construi altele la o distanta mai mică de 60 cm de hotar. Obligă pe pârâta-reclamantă V**** D**** să permită reclamanţilor-pârâţi să construiască gardul dintre proprietăţi pe hotarul zonei revendicate. Obligă pe pârâta - reclamantă V**** D**** la plata cheltuielilor de 1040 lei catre reclamanţii – pârâţi. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă V**** D****, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată azi, 19 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2326/2020 din 19.10.2020Amâna pronun?area la termenul din 19 octombrie 2020. Cu apel odată cu fondul. Pronun?ata azi, 05.10. 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2020Amana pronuntarea la termenul din 05 octombrie 2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020Acordă termen şi menţine toate dispoziţiile precedente privitoare la administrarea probelor, astfel încât acestea să fie administrate de către titularul completului de judecată aleatoriu investit. Pune în vedere pârâtei-reclamante, prin apărător, să se prezinte la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu, şi să asigure prezenţa martorului la instanţă la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecata cauzei la data de 21 septembrie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 27 aprilie 2020.
Incheiere suspendare din 27.04.2020Ia act că pârâta-reclamantă a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei aferentă cererii reconvenţionale. Citează pârâta-reclamantă cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 C.pr.civ. Acordă termen pentru lipsa martorului pârâtei-reclamante. Pune în vedere pârâtei-reclamante, prin apărător, să asigure prezenţa martorului la instanţă la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecata cauzei la data de 27 aprilie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 24.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, raportat la obiectul cauzei. Pune în vedere pârâtei-reclamante să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei aferentă cererii reconvenţionale. Încuviinţează reclamanţilor-pârâţi probele cu înscrisuri; interogatoriul pârâtei-reclamante; 1 martor necitat. Încuviinţează pârâtei-reclamante probele cu înscrisuri; interogatoriul reclamanţilor-pârâţi; 1 martor necitat. Ataşează dosarul nr. 2452/205/2014. Pune în vedere apărătorilor părţilor să asigure prezenţa la instanţă a părţilor în vederea administrării probei cu interogatoriu, şi a martorilor în vederea audierii. Amână judecata cauzei la data de 24 februarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020