Ş**** A**
InculpatC****** A*** D*****
InculpatA**** T*****
Parte civilăÎn baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.151/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, judeţul Tulcea, privind pe inculpaţii: - Ş.A. şi -C.A.D. ,cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui sau altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. h din OUG nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş.A. şi C. A.D.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.05.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara144/2019 din 28.05.2019