I************ L** - L* K*** R****** S*****
ReclamantB*** D****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 394,62 lei – debit principal; 41,07 lei – penalităţi de întârziere pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate de creditorul iniţial asupra valorii totale a facturii; 1198,47 lei – taxă de reziliere, precum şi suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Hotărâre executorie de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1031 al. 3 Cod procedură civilă. În conformitate cu dispoziţiile art. 1033 Cod procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung şi se va soluţiona de către Tribunalul Specializat Argeş. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu azi 16 decembrie 2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu3338/2019 din 16.12.2019