C******** G***** - L*****
ReclamantŞ****** V******
PârâtŞ****** C*******
PârâtIa act că reclamantul a renunţat la judecarea acţiunii. În conformitate cu dispoziţiile art. 406 al. 6 C.pr.civ. prezenta hotărâre poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, respectiv Tribunalul Argeş. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod de procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi, 3 decembrie 2020, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2935/2020 din 03.12.2020Dispune introducerea în cauyă a moştenitorului pârâtului decedat Ş****** V******, respectiv a numitului Ş****** C******* în calitate de pârât şi citarea acestuia cu copia acţiunii şi a cererii depusă la acest termen . Se revine cu adresă către expert Diaconu ion pentru a efectua expertiza în sensul de a răspunde obiectivelor stabilite de instanţă şi a depune lucrarea la dosar, raportul de expertiză urmând a fi avizat de OCPI Argeş. Amână judecarea cauzei la 03 decembrie 2020,ora 09,50 . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză şi a martorului încuviinţat reclamantului. Se revine cu adresă către expert Diaconu ion pentru a efectua expertiza în sensul de a răspunde obiectivelor stabilite de instanţă şi a depune lucrarea la dosar, raportul de expertiză urmând a fi avizat de OCPI Argeş. Se emite adresă reclamantului să facă dovada achitării onorariului provizoriu în contul expertului Diaconu Ion. Amână judecarea cauzei la 22 octombrie 2020,ora 12,30 termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care pârâtul se citează . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză şi a martorului încuviinţat reclamantului. Se revine cu adresă către expert Diaconu ion pentru a efectua expertiza în sensul de a răspunde obiectivelor : identificarea bunurilor imobile ce fac obiectul acţiunii a se preciza de cine sunt stăpânite, dacă sunt îngrădite, din ce acte de proprietate deţinute de vânzător fac parte aceste bunuri, raportul de expertiză urmând a fi avizat de OCPI Argeş. Se emite adresă reclamantului să facă dovada achitării onorariului provizoriu în contul expertului Diaconu Ion. Amână judecarea cauzei la 17 septembrie 2020,ora 13,20 termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care pârâtul se citează . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.07.2020Încuviinţează reclamantului în dovedirea acţiunii proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia se va audia un martor pe care îl va prezenta necitat şi expertiză tehnică de specialitate. Numeşte expert în cauză prin tragere la soţi pe Diaconu Ion pentru care fixează onorariu provizoriu în sumă de 500 lei în sarcina reclamantului. Se emite adresă de numire către expert Diaconu ion pentru a efectua expertiza în sensul de a răspunde obiectivelor : identificarea bunurilor imobile ce fac obiectul acţiunii a se preciza de cine sunt stăpânite, dacă sunt îngrădite, din ce acte de proprietate deţinute de vânzător fac parte aceste bunuri, raportul de expertiză urmând a fi avizat de OCPI Argeş. Se emite adresă către Tribunalul Argeş- Biroul de Expertize Judiciare de înştiinţare a numirii în cauză a expertului Diaconu ion. În temeiul art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă estimează durata cercetării procesului la doisprezece luni.Amână judecarea cauzei la 09 iulie 2020,ora 14,40 termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care pârâtul se citează .Cu cale de atac odată cu fondul.Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit Decretului nr. 240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 311/14.04.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 07.05.2020Termen preschimbat conform încheierii din 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 19.03.2020Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 19.03.2020 la data de 07.05.2020. ora 8,30, completul C6, sala 2 pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Pronunţată, azi 16.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin afişare la uşa instanţei sau pe site-ul instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020