C***** N******
InculpatC********* V***** L******
InculpatÎn temeiul art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. În temeiul art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.N la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a posada permis de conducere. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. e Cod penal, contopeşte pedepsele principale de 9 luni şi 9 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea stabilită, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare. În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului C.N. să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ………. sau al Inspectoratului şcolar Judeţean Tulcea pe o perioadă de 90 zile. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.V.L la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. În temeiul art. 334 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.V.L la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înregistrare. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. e Cod penal, contopeşte pedepsele principale de 9 luni şi 9 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea stabilită, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare. În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului C.V.L să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ……… sau al Inspectoratului şcolar Judeţean Tulcea pe o perioadă de 90 zile. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpaţii, în solidar la plata către stat a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (400 lei urmărire penală şi 400 lei instanţă). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Cererea se va depune la Judecătoria Babadag. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2019.
Hotarare 238/2019 din 13.11.2019În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 13.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2019În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 30.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 16.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019