A***** E**** C*****
ReclamantC***** V******* N****
PârâtAdmite cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 564 din 29.10.2019, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul civil nr. 778/103/2019, formulată de reclamanta Andrei Elena-Carmen în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Vînători Neamţ. Dispune lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 564 din 29.10.2019, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 778/103/2019, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sporului pentru condiţii de muncă deosebite începând cu data de 01.03.2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 18.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Admite acţiunea formulată de reclamanta Andrei Elena-Carmen în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Vînători - Neamţ, prin primar şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.226 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 1 martie 2018-25 mai 2018; sporul pentru condiţii de muncă deosebite şi indemnizaţia de hrană pentru lunile ianuarie şi februarie 2019 proporţional cu timpul efectiv lucrat. Cu drept de apel în 10 de zile ce se va depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 564/2019 din 29.10.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 29 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării unor probe suplimentare invocate din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.07.2019.
Incheiere de sedinta din 23.07.2019