F**** C***** T** S** - P*** L********* J******* P********* I****
DebitorM** S** S**
PetentAmână la data de 30 iulie 2020 pronunţarea hotărârii, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată, azi, 16 iulie 2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă.
Constată că părţile nu au fost citate prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei, în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare, la data de 07.05.2020, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune emiterea unei adrese către lichidatorul judiciar SCP Art Pro Insolv SPRL , cu menţiunea să depună la dosar un punct de vedere cu privire la cererea de faţă Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.02.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020Acordă un nou termen de judecată în vederea depunerii la dosar a unui punct de vedere din partea lichidatorului judiciar cu privire la cererea de faţă Amână judecarea la data de 13.02.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.11.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019