C****** D******
InculpatC****** D******
Parte vătămatăÎn temeiul 206 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul CD la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat dreptul de a comunica şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate CD, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat dreptul de a comunica şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate CD, în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.93 alin. 1 lit. c-e se comunică serviciului de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de serviciului de probaţiune şi nominalizează Primăria com. Izvoarele, judeţul Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală. În temeiul art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art.96 şi art.97 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată. În temeiul art. 272 alin. 1 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum total de 600 lei din care 250 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, 150 lei cheltuieli judiciare efectuate în faza camerei preliminare şi 200 lei cheltuieli judiciare efectuate în faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2019.
Hotarare 263/2019 din 13.12.2019Amână pronunţarea la 13.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2019Termen pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019