B******* S**
ContestatorC****** I********* D* I********* O**** I****
LichidatorRespinge ca nefondată contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor societăţii debitoare S.C. FARMACIA HUMANITAS S.R.L. nr. 1265/19.07.2019, întocmit de administratorul judiciar C.I.I. OPRIŞ IRINA şi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 14308/22.07.2019, formulată de contestatoarea – creditoare S.C. BIOPREST S.R.L. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată astăzi, 07.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 498/2019 din 07.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 07.11.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019Amânat pentru comunicarea întâmpinării către contestatoare şi pentru respectarea dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019