S********* Î********* P************* A******* M******* P***** G***** E**** C******
ReclamantL***** T******* I** B**** P******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membră de sindicat, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de 31.01.2018, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi salariale restante începând cu data de 31.01.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească Sindicatului cheltuielile de judecată de 105,095 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 04.02.2021.
Hotarare 634/2021 din 04.02.2021Ia act că s-a solicitat de către sindicat judecarea cauzei în lipsă. Ia act de precizarea depusă de sindicat la data de 23.01.2020. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de sindicat prin acţiune. Ia act că pârâta nu a depus înscrisuri în apărare. Se emit adrese către sindicat şi pârât, pentru a depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actul privind nominalizarea de către conducătorul ierarhic, a reclamantei-membră de sindicat: GENOIU ELENA CLAUDIA, în vederea acordării sporului, respectiv aprobarea consiliului de administratie al unităţii de învăţământ, conform art.5 din Regulamentul aprobat prin HG 34/2018, la care se face referire în precizarea acţiunii. Amână judecarea cauzei la 04.02.2021. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020