B****** B****** M****
Intimat ReclamantB****** V***** V******
Intimat PârâtB** G**** S****** G******* S* P*** A****** S******* B**
Recurent PârâtB** G***** S****** G******* S*
Recurent PârâtAdmite cererea formulată de petenta B.L.-B.M. şi în consecinţă, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr.195/23.06.2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1324/265/2017**, în sensul că decizia civilă nr.712/24.10.2019 care a fost recurată şi care a fost menţinută a fost pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, iar nu de Tribunalul Maramureş, astfel cum s-a consemnat iniţial. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.07.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.07.2020Respinge recursul declarat de recurenta BRD GSG SA împotriva deciziei civile nr. 712 pronunţat la data de 24.10.2019 în dosarul nr. 1324/265/2017** al Tribunalului Maramureş pe care o menţine în întregime. Obligă recurenta să plătească intimatei B.B.M. suma de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2020
Hotarare 195/2020 din 23.06.2020