M******** M****
Apelant ContestatorS******** S***
Intimat IntimatI************ M****
Intimat IntimatAdmite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Argeş - Secţia civilă, invocată din oficiu. Declină, în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, competenţa de soluţionare a apelului declarat. Constată ivit conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Specializat Argeş şi Tribunalul Argeş. Suspendă din oficiu judecata apelului şi trimite dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul - Curtea de Apel Piteşti. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 28 Aprilie 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1911/2021 din 28.04.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de avocat Dinu Gabriela-apărătorul apelantului-contestator Mozăceanu Marin, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată, ca fiind dovedită. Pune în vedere doamnei avocat Dinu Gabriela-apărătorul apelantului-contestator Mozăceanu Marin, să depună la dosar, pentru termenul următor, împuternicirea avocaţială în original respectiv să semneze apelul formulat. Prorogă discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare. Se citează apelantul-contestator Mozăceanu Marin. Amână judecarea cauzei la 28.04.2021, complet C3 apel civil NCPC, sala 2, ora 09.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2021
Incheiere de sedinta din 27.01.2021