S****** I***
InculpatS****** M**** p** r*********** l**** M********* L****
Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul Ş.I. împotriva Sentinţei penale nr. 86/2020, pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei la data de 29.07.2020 în dosar penal nr. 1394/309/2019, pe care o desfiinţează parţial cu privire la latura penală sub aspectul netemeinicei individualizări judiciare a pedepsei principale, şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. 3 C.proc.pen. cu ref. la art. 80 alin. 1-3 Cod penal,dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev.de art. 378 alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. cu ref. la art. 81 C.pen., atenţionează inculpatul cu privire la conduita sa viitoare şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi asupra prevederilor art. 82 C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În temeiul art. 276 C.proc.pen., respinge, ca nefondată, cererea persoanei vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul promovat de inculpat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.01.2021.
Hotarare 101/2021 din 27.01.2021La data de 27.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021