H***** M****
Apelant ReclamantC*** T********** D* P***** B**************
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de H.M. împotriva sentinţei civile nr. 489/F/2019 din 23.12.2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. 1407/112/2019, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acţiunea, anulează decizia nr. 7303/27.08.2019 emisă de pârâtă, obligă pârâta C.T.P. Bistriţa-Năsăud la emiterea unei noi decizii prin care să se valorifice ca fiind stagiu realizat în condiţii speciale de muncă perioada de 19 ani, 6 luni şi 11 zile precum şi perioada 01.05.2005-01.03.2007 în care a beneficiat de venit de completare. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 10.03.2021.
Hotarare 324/2021 din 10.03.2021Amână pronun?area pentru data de 10.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021Pentru suplimentarea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Repune cauza pe rol în vederea lămuririi sale sub toate aspectele
Incheiere de sedinta din 23.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 23 decembrie 2020, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 18 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020