S********* L**** D** Î********* M********
Apelant ReclamantŞ***** G********* R****** C*********
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul SLÎ MARAMUREŞ în numele membrilor de sindicat GE, CE, GF, CTC şi PS împotriva sentinţei civile nr. 1167 din 27.11.2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 1469/100/2019 pe care o schimbă în parte în sensul că: Obligă pârâta ŞG „RC” să plătească membrelor de sindicat GE, CE, GF, CTC sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 10% din salariul de bază, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data scadenţei la data plăţii efective, în raport de activitatea efectiv desfăşurată în cadrul unităţii pârâte începând cu data de 30.07.2016 şi până la data de 31.12.2017. Obligă pârâta ŞG „RC” să plătească membrei de sindicat PS sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data scadenţei la data plăţii efective, în raport de activitatea efectiv desfăşurată în cadrul unităţii pârâte începând cu data de 30.07.2016 şi până la data de 31.12.2017. Păstrează celelalte dispoziţii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 02.06.2020.
Hotarare 342/2020 din 02.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 240/14.04.2020, emis de către Preşedintele României.
Termen preschimbat pentru data de 5 mai 2020.
În temeiul prevederilor art. 230 Cod de procedură civilă, preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit iniţial la data de 24.03.2020. Stabileşte termen de judecata pentru data de 5 mai 2020, sala 135, ora 9,oo, pentru când se vor cita toate părţile, cu un exemplar al încheierii. Fără cale de atac. Data în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020