S********* L**** D** Î********* M********
Apelant ReclamantG******** C* P****** P******** N** 2* B*** M***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelantul reclamant S.L.I.MARAMURES, în numele şi pentru membrul de sindicat V. M., împotriva sentinţei civile nr. 1321 din 20.12.2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul civil nr. 1508/100/2019, pe care o schimbă în parte în sensul că: Obligă pe pârâta G.P. P. nr. 27 Baia Mare să calculeze şi să plătească şi membrului de sindicat V. M. o suma compensatorie egală cu suma plătită cu titlu de spor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase în luna decembrie 2009 pentru postul ocupat de acesta, pentru perioada 01.04.2017 – 31.12.2017, sumă ce urmează a fi actualizata cu rata inflaţei şi la care se va calcula dobânda legala penalizatoare de la data scadentei şi până la plata efectivă. Păstrează în rest dispoziţiile sentinţei apelate. DECIZIA ESTE DEFINITIVĂ. Pronun?ată azi, 03.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia paăţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 362/2020 din 03.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 240/14.04.2020, emis de către Preşedintele României.