S* A*** S****** E***** S** - R****** P*** A***** S****** G****** I*** G******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** P******* - A************ J******** A F********* P****** A****
PârâtAdmite cererea de restituire cauţiune, introdusă de petenta Aina Special Events S.r.l. – în insolvenţă, prin lichidator judiciar Projuridic I.p.u.r.l., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti. Dispune restituirea, către petenta Aina Special Events S.r.l. – în insolvenţă, a cauţiunii consemnate în numerar la Cec Bank S.a. – Sucursala Piteşti, la dispoziţia Tribunalului Argeş, conform Recipisei de consemnare nr. 206167225/1 din 13.03.2020, emisă pentru suma de 1.987,50 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 24 Iulie 2020, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 24.07.2020Respinge excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes a cererii, invocate de autoritatea fiscală pârâtă. Admite, în parte, cererea de suspendare a exceutării actului administrativ fiscal. Suspendă, până la pronunţarea instanţei de foond, Decizia de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A. pentru perioada de raportare 10/2018. Respinge cererea de suspendare a excutării Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, emise la data de 17 01 2020. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 27 Martie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, Complet Specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 43/2020 din 27.03.2020