M******** S****
InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti împotriva sentinţei penale nr. 208 din data de 6 octombrie 2020 a Judecătoriei Dragomireşti pe care o desfiinţează cu privire la modalitatea de individualizare a sancţiunii aplicate inculpatului şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Stabileşte faţă de inculpatul M.S., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pedeapsa de 6 luni închisoare. In baza art. 83 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Supravegherea inculpatului va fi efectuată de Serviciul Probaţiune Maramureş. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. inculpatul va presta muncă neremunerată in folosul comunităţii pe durata de 40 de zile în cadrul Primăriei localităţii Bocicoiu Mare, judeţul Maramureş sau a unei unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 decembrie 2020.
Hotarare 1386/2020 din 03.12.2020