O**** M*******
Intimat ReclamantV**** F****** R*****
Intimat IntervenientS********* D* A******** G******* A******** S*
Apelant PârâtT**** V*****
IntervenientAdmite în parte cererea precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8604,4 lei, reprezentând despăgubiri şi la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii acţiunii până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 29.06.2021.
Hotarare 3029/2021 din 29.06.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la 29.l06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2021Admite cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forţat a terţului T**** V*****, care va fi citat în comuna Ciofrîngeni, sat Ciofrîngeni, Judeţul Argeş, cu copie de pe cererea de chemare în judecată, înscrisurile anexate şi de pe întâmpinarea pârâtei, urmând ca acesta să depună întâmpinare până la termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei la 15.06.2021 Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2021
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Admite apelul. Anulează sentinţa şi reţine cauza spre soluţionare pe fond. Stabileşte termen la data de 11.05.2021 pentru câtnse citează părţile. Cu recurs. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 802/2021 din 23.02.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la 23.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2021Amână judecarea cauzei la 09.02.2021 pentru când citează părţile. Menţine măsurile dispuse prin încheierea anterioară. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta