Dosar 18808/211/2015* din 21.07.2020

înşelăciunea (art.244 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18808/211/2015*
Data dosar:
21.07.2020
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
înşelăciunea (art.244 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2020 la ora 14:00

    Complet: Completul 10A
  • Filtru

    În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.penală admite apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 259/25.03.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în parte sub aspectul modului de soluţionare a laturii penale în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat. Rejudecând în aceste limite, reduce pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de în?elăciune prevăzută de art. 244 al. 1 şi 2 C. Pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare. Menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen. aplicată inculpatului, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen. aplicată inculpatului, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, respectiv dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. 3 C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Menţine pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului B** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a II-a C.pen.. Menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen. aplicată inculpatului, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 1 an, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen. aplicată inculpatului, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. 3 C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. 1 ?i art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contope?te pedepsele aplicate prin prezenta ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul B.V. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani. În baza art. 91 şi art. 93 C.pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. 3 C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B** V***** perioada executată din data de 13.07.2020 până la data de 24.09.2020. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunităţii la Primăria comunei Băişoara, jud. Cluj sau la altă unitate desemnată de către Serviciul de Probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96,97 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B.A.M. şi B.A.C. împotriva aceleiaşi sentinţe. Stabileşte suma de 450 lei cu titlu de onorariu avocaţial parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Oprean Corina, care se avansează din FMJ. Obligă pe inculpaţii B.A.M. şi B.A.C. la plata cheltuielilor de judecată în apel în favoarea statului în sumă de câte 400 lei, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2020.

    Hotarare 1477/2020 din 18.12.2020
  • Sedinta din data de 03.12.2020 la ora 11:30

    Complet: Completul 10A
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 18.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020
  • Sedinta din data de 22.10.2020 la ora 11:00

    Complet: Completul 10A
  • Amână cauza

    Admiistrare probe.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2020
  • Sedinta din data de 24.09.2020 la ora 10:00

    Complet: Completul 10A
  • Amână cauza

    Constată ca fiind declarat în termenul legal apelul inculpatului B.V.formulat împotriva sentinţei penale nr. 259 din data de 25 martie 2020 a Judecătoriei Cluj Napoca. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 306 din data de 8 iulie 2020 emis de Judecătoria Cluj Napoca pe numele inculpatului B.V., în prezentul dosar în baza sentinţei sus menţionate. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020. TERMEN DE JUDECATĂ 22.10.2020, ORA 11.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD