S*** M**** S*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtRespinge acţiunea. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 24.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4671/2021 din 24.11.2021Încuviinţează cererea apărătorului reclamantei şi dispune emiterea unei adrese către C*** J******** D* P***** A**** în sensul de a înainta la dosar dovada din care să rezulte că au fost aplicate dispoziţiile art.169 din Legea nr.263/2010, astfel cum s-a susţinut de către pârâtă şi prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 24.11.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.04.2021.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Întrucât a fost formulată cerere de modificare a acţiunii iniţiale constată că se impune comunicarea acesteia către pârâtei şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul ei în vederea formulării de apărări, conform dispoziţiilor art. 205 NCPC. Prorogă discu?iile în ceea ce prive?te probatoriul, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 07.04.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020