P****** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să aplice indicele de corecţie prev.de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 310602 din 04-12-2012 în beneficiul reclamantului, precum şi la plata diferenţelor începând cu data de 19.03.2017 şi până la data de 10.02.2020. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 20.04.2021.
Hotarare 2222/2021 din 20.04.2021Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arges nr 6/23.11.2020 şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Arges nr. 30/23.11.2020 privind restrângerea activitătii instantei, amână cauza la data de 20.04.2021, cu citarea părtilor.