P******** N* E****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtA***
PârâtP******** N* E**** C* D*** A*** L* C************** M**** L**********
ReclamantAdmite în parte cererea. Anulează Decizia de validare parţială nr. 26386 emisă în data de 8 mai 2019 de către pârâta C.N.C.I., în ceea ce priveşte dispoziţia prin care a fost invalidată parţial dispoziţia Primarului municipiului Piteşti numărul 154/30.01.2006 pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării. Obligă pârâta C.N.C.I., să valideze Dispoziţia nr. 154/30.01.2006 emisă de Primarul municipiului Pitesti şi pentru imobilul teren în suprafaţă de 465 m.p. cu privire la care reclamanta a fost invalidată şi să emită decizia de compensare pentru 689568 puncte reprezentând măsuri compensatorii aferente construcţiei în suprafaţă de 223 mp şi terenului în suprafaţă de 688 mp situat în Piteşti, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 20, judeţ Argeş, în favoarea reclamantei Paraschiv Elena. Obligă pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să plătească reclamantei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata – onorarii experti. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi 25 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 161/2022 din 25.03.2022Ia act că nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză specialitatea topografie şi că s-a făcut dovada achitării diferenţei de onoraiu pentru expertul care a efectuat această lucrare. Revine cu adresă către expertul specialitatea evaluare imobiliară, pentru completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv să întocmească încă o variantă a raportului de expertiză cu obiectivele - evaluarea terenului curţi-construcţii în suprafaţă de 688 m; - evaluarea imobilului casă în suprafaţă de 223 mp compusă din 7 camere şi beci, având în vedere releveul construcţiei(planul de situaţie), fişa tehnică nr.18, fişa clădirii şi certificatul fiscal din 28.01.2002; - evaluarea construcţiilor anexe-dependinţe: magazie de lemne, un coteţ şi un chioşc, având în vedere releveul construcţiei (planul de situaţie), fişa tehnică nr.18 şi fişa clădirii, având în vedere forma actuală a art. 21 alin.6 din Legea 165/2013, în sensul că: evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte ?i se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Na?ională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului ?i a categoriei de folosin?ă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2022. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Încuviinţează solicitarea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamantei şi va acorda un nou termen de judecată. Revine cu adresă către expertul specialitatea evaluare imobiliară, pentru completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv să întocmească încă o variantă a raportului de expertiză cu obiectivele - evaluarea terenului curţi-construcţii în suprafaţă de 688 m; - evaluarea imobilului casă în suprafaţă de 223 mp compusă din 7 camere şi beci, având în vedere releveul construcţiei(planul de situaţie), fişa tehnică nr.18, fişa clădirii şi certificatul fiscal din 28.01.2002; - evaluarea construcţiilor anexe-dependinţe: magazie de lemne, un coteţ şi un chioşc, având în vedere releveul construcţiei (planul de situaţie), fişa tehnică nr.18 şi fişa clădirii, având în vedere forma actuală a art. 21 alin.6 din Legea 165/2013, în sensul că: evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte ?i se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Na?ională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului ?i a categoriei de folosin?ă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. Încuviinţează cererea de majorare a onorariului pentru expertul Vlăsceanu Cornel cu suma de 500 lei şi stabileşte onorariul definitiv în sumă de 1500 lei pentru expertiza specialitatea topografie. Pune în vedere reclamantei, prin citaţie, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării diferenţei de onorariu în sumă de 500 lei pentru expertul topograf Vlăsceanu Cornel, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art.242 alin.1 C pr.civ. Se va emite adresă către BLET Argel pentru a comunica cuantumul onorariului definitiv în sumă de 1500 lei, stabilit de instanţă pentru expertul Vlăsceanu Cornel. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2022. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Încuviinţează solicitarea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamantei şi acordă un nou termen de judecată. Revine cu adresă către expertul specialitatea evaluare imobiliară, conform dispoziţiei de la termenul anterior, respectiv să întocmească încă o variantă a raportului de expertiză cu obiectivele - evaluarea terenului curţi-construcţii în suprafaţă de 688 m; - evaluarea imobilului casă în suprafaţă de 223 mp compusă din 7 camere şi beci, având în vedere releveul construcţiei(planul de situaţie), fişa tehnică nr.18, fişa clădirii şi certificatul fiscal din 28.01.2002; - evaluarea construcţiilor anexe-dependinţe: magazie de lemne, un coteţ şi un chioşc, având în vedere releveul construcţiei (planul de situaţie), fişa tehnică nr.18 şi fişa clădirii, având în vedere forma actuală a art. 21 alin.6 din Legea 165/2013, în sensul că: evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte ?i se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Na?ională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului ?i a categoriei de folosin?ă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. Prorogă discutarea raportului de expertiză specialitatea topografie pentru următorul termen de judecată, reţinând că acesta nu a fost depus în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 336 alin.1 C pr. civ.. Comunică pârâtei o copie a raportului de expertiză specialitatea topografie. Prorogă discutarea cererii de majorare a onorariului de expert specialitatea topografie, cu suma 500lei, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2022. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021Acordă un nou termen de judecată pentru când prorogă discutarea cererii de majorare a onorariului provizoriu formulată de expertul Micudă Ion Dan. Comunică către părţi, în copie xerox, raportul de expertiză specialitatea evaluare imobiliară depus la acest termen de judecată şi amâna cauza pentru a da posibilitatea părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul acestuia, reţinând acesta nu a fost depus în termen legal. Revine cu adresă către expertul specialitatea topografie pentru efectuarea raportului de expertiză încuviinţat de instanţă prin încheierea din data de 19.03.2021. În baza rolului activ şi având în vedere Decizia 80/2018 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, revine cu adresă către expertul specialitatea evaluare imobiliară, cu men?iunea să întocmească încă o variantă a raportului de expertiză cu obiectivele - evaluarea terenului curţi-construcţii în suprafaţă de 688 m; - evaluarea imobilului casă în suprafaţă de 223 mp compusă din 7 camere şi beci, având în vedere releveul construcţiei(planul de situaţie), fişa tehnică nr.18, fişa clădirii şi certificatul fiscal din 28.01.2002; - evaluarea construcţiilor anexe-dependinţe: magazie de lemne, un coteţ şi un chioşc, având în vedere releveul construcţiei (planul de situaţie), fişa tehnică nr.18 şi fişa clădirii, având în vedere forma actuală a art. 21 alin.6 din Legea 165/2013, în sensul că: evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte ?i se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Na?ională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului ?i a categoriei de folosin?ă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2021. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021Revenirea cu adresă către experţi. Comunicarea parolei de acces la dosarul electronic domnului expert Vlăsceanu Cornel. Amână judecarea cauzei la 24.09.2021, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.06.2021Revenirea cu adresă către experţi. Ia act de modificarea adresei de comunicare a actelor de procedură cu privire la reclamantă, respectiv la cabinet de avocat Iordache Maria Lăcrămioara, în comuna Leordeni, sat Ciulniţa, nr.185. Amână judecarea cauzei la 26.05.2021, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2021
Incheiere de sedinta din 14.05.2021Admite excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive a A*** , în temeiul articolului 17 alineatul 1 litera a , art.21 şi art.26 din Legea nr. 165 /2013,încât A*** nu are atribu?ii prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, singura entitate care are calitatea procesuală pasivă este Comisia Na?ională pentru Compensarea Imobilelor, pe cale de consecin?ă respinge ac?iunea formulată în contradictoriu cu A*** ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, cu cale de atac odată cu fondul. Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către ambele părţi, potrivit articolului 255 raportare articolul 258 Cod Procedură Civilă. Încuviinţează cele două expertize propuse către reclamantă, respectiv expertiza topo ?i expertiza în evaluare imobiliară,ca fiind pertinente concludente ?i utile solu?ionării cauzei. Cu privire la expertiza în specialitatea topo, o încuviinţează cu obiectivele propuse prin nota de ?edin?ă de la acest termen, respectiv: - Identificarea şi transpunerea în schiţa de plan a imobilului teren, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.213/06.02.1947 ; - Să se stabilească de există identitate între terenul identificat conform contractului de vânzare-cumpărare nr.213/06.02.1947 şi planul de situaţie întocmit de Primăria Mun.Piteşti pentu terenul de 688 mp., să se aibă în vedere inclusiv vecinătă?ile din contractul de vânzare cumpărare. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza topo în sarcina reclamantei, în cuantum de 1000 RON, sus sanc?iunea suspendării cauzei, întrucât instan?a apreciază că este necesară pentru solu?ionarea cauzei această probă. În ceea ce prive?te expertiză tehnică în evaluare imobiliară, o încuviinţează şi pune în vedere expertului să realizeze evaluarea în trei variante, la valoarea de pia?ă a imobilului, a doua variantă potrivit grilelor notariale din anul 2013 ?i a treia variantă urmând a se avea în vedere grilele de la data emiterii deciziei contestate, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilelor a imobilului ?i categoriei de folosin?ă a la data preluării acestuia, evaluarea se va exprima prin puncte, cu obiectivele din notele de ?edin?ă de la acest termen respectiv: - evaluarea terenului curţi-construcţii în suprafaţă de 688 m; - evaluarea imoblilului casă în suprafaţă de 223 mp compusă din 7 camere şi beci, având în vedere releveul construcţiei(planul de situaţie), fişa tehnică nr.18, fişa clădirii şi certificatul fiscal din 28.01.2002; - evaluarea construcţiilor anexe-dependinţe: magazie de lemne, un coteţ şi un chioşc, având în vedere releveul construcţiei (planul de situaţie), fişa tehnică nr.18 şi fişa clădirii. Numeşte expert în specialitatea topografie prin tragere la sorţi pe domnul Vlăsceanu Cornel, aflat la pozi?ia 17 din lista BLET Arge? actualizată ?i pentru efectuarea expertizei în evaluarea proprietă?ii imobiliare prin tragere la sorţi pe domnul expert Micuda Ion Dan aflat la pozi?ia 7 din lista BLET Argeş actualizată. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza în evaluarea proprietă?ii imobiliare în cuantum de 1000 RON în sarcina reclamantei, sub sanc?iunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la 14.05.2021. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2021
Incheiere de sedinta din 19.03.2021Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantei de amânare pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2021, pentru când se va cita reclamanta, pârâţii având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2021
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Admite cererea reclamantei şi acordă un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, fiind singurul termen acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2021, ţinând cont de solicitarea reclamantei expresă şi de motivele invocate în cererea de amânare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020