P**** L****
ReclamantA******* B******* P**** S*** P*** A************ J******* B** C****** S***
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia nr.28 din 31.03.2020 emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii sau pe un post similar. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în cuantum redus de 3000 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 19.04.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2054/2022 din 19.04.2022Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19 aprilie 2022. Pronunţată azi, 05.04.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2022Dispune conceptarea în cauză ca intimată a societăţii AGROFARM BUSINESS PLANT SRL prin administrator judiciar BIO CONSULT SPRL, care se citează pentru termenul următor. Menţine în sarcina societăţii intimate, sub sancţiunea amenzii judiciare, obligaţia de a depune la dosar organigramele anterioare şi ulterioare concedierii contestatoarei, aşa cum i s-a solicitat la termenele anterioare. Amână judecata la data de 05 aprilie 2022. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 09.11.2021Se emite adresă către Tribunalul Specializat Argeş pentru a clarifica situaţia societăţii intimate, în sensul de a depune dovezi cu privire la deschiderea procedurii generale de insolvenţă a societăţii. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să formuleze în scris un punct de vedere cu privire la solicitarea societăţii intimate, prin reprezentant, privind suspendarea judecăţii în prezenta cauză. Amână judecata la data de 09 noiembrie 2021, pentru când menţine în sarcina reprezentantului societăţii intimate obligaţia de a depune la dosar organigramele anterioare şi ulterioare concedierii contestatoarei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 septembrie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021Admite solicitarea formulată de apărătorii părţilor, motiv pentru care acordă termen la data de 14 septembrie 2021, pentru a le da posibilitatea să stingă litigiul pe cale amiabilă. Pune în vedere reprezentantului societăţii intimate ca în cazul în care judecata va continua, să depună la dosar organigramele anterioare şi ulterioare concedierii contestatoarei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 aprilie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 06.04.2021Admite solicitarea reprezentantului societăţii intimate şi acordă termen pentru a da posibilitatea societăţii să-şi angajeze apărător. Pune în vedere reprezentantului societăţii intimate să depună la dosar mandat de reprezentare a societăţii cu privire la judecata cauzei. Dispune comunicarea către contestatoare al celui de al doilea exemplar al înscrisurilor depuse de societatea intimată, pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acestora. Prorogă discuţia cu privire la încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale solicitate de contestatoare, la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 06 aprilie 2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 ianuarie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 12.01.2021În temeiul disp.art. 255 şi 258 C.pr.civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru intimată şi proba cu interogatoriul contestatoarei, motiv pentru care dispune citarea acesteia cu menţiunea de a se prezenta personal la termenul următor şi se emite adresă către societatea intimată pentru a pregăti interogatoriul. Prin adresa emisă către societatea intimată se va solicita acesteia să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 04.03.2020 menţionată în cuprinsul deciziei de concediere, contractul individual de muncă al contestatoarei, fişa postului, Regulamentul de ordine interioară, statele de plată, precum şi organigrama anterioară şi ulterioară emiterii deciziei de concediere a contestatoarei. Prorogă discuţia cu privire la încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale solicitate de contestatoare, după depunerea tuturor înscrisurilor. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 octombrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020