S********* L**** D** Î********* M********
Apelant ReclamantŞ***** G********* "****** C****** S****** M********
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de SLÎ Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 597 din 07.07.2020 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 2159/100/2019, pe care o schimb în tot şi în consecinţă: admite acţiunea formulată de SLÎ Maramureş în contradictoriu cu ŞGGC Sighetu Marmaţiei; obligă pârâta la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale restante, constând în diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi drepturile cuvenite, prin acordarea salariului de bază conform art. 39 alin. 6 O.U.G. 91/2017, respectiv prin acordarea salariilor de bază din anexa la H.G. 38/2017 după cum urmează: începând cu 01.09.2017 pentru tranşa de vechime în învăţământ 30-35 ani pentru SLV; începând cu 01.09.2018 pentru tranşa de vechime în învăţământ 35-40 ani pentru BI, cu aplicarea majorărilor, sporurilor şi indemnizaţiilor cuvenite în baza Legii nr. 153/2017 la acest salariu de bază, care se va actualiza cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta la plata dobânzii legale asupra diferenţelor salariale rezultate începând de la data la care se cuvin şi până la achitarea integrală a diferenţelor salariale. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 25.11.2020.
Hotarare 1342/2020 din 25.11.2020