S********* L**** D** Î********* M********
Apelant ReclamantŞ***** G********* V*** I***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul SLÎ MM în numele membrilor de sindicat MA-M şi HA-A împotriva sentinţei civile nr. 381 din data de 20 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 2161/100/2019, pe care o schimbă în tot ,în sensul că admite acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta ŞG VI şi în consecinţă: Obligă pârâta ŞG VI să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat MA-M şi HA-A diferenţele de drepturi salariale dintre cele cuvenite prin stabilirea salariului de bază conform dispoziţiilor art. 39 alin.6 din Legea nr. 153/2017, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 91/2017, respectiv, prin acordarea salariului de bază prevăzut în Anexa la HG Nr. 38/2017 şi drepturile salariale încasate, după cum urmează : -începând cu data de 01.09.2017 pentru tranşa de vechime în învăţământ 30-35 de ani în favoarea d-nei MA-M; -începând cu data de 01.09.2017 pentru tranşa de vechime în învăţământ 30-35 de ani în favoarea d-nei HA-A. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat diferenţele de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 la valoarea salariului de bază stabilită anterior. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat MA-M şi HA-A sumele reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale precizate anterior, precum şi dobânda legală penalizatoare, ambele calculate începând cu data scadenţei drepturilor şi până la data plăţii efective. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi data de 23 noiembrie 2020.
Hotarare 1329/2020 din 23.11.2020Suspendat în temeiul art. 520 alin. 4 C.pr.civ., până la solu?ionarea dosarului 2236/1/2020 aflat pe rolul ICCJ.
Incheiere suspendare din 14.09.2020