N****** F********* V******
ReclamantA********** N******** P***** P******** C*************
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de instituţia publică pârâtă, A********** N******** P***** P******** C*************, faţă de cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta N****** F********* V******. Admite, în parte, acţiunea în contencios administrativ introdusă de reclamantă şi obligă pe instituţia publică pârâtă să stabilească salariul de bază al reclamantei conform art. 15 alin. 1 din Legea nr. 248/2010 şi conform art. 19 alin. 2 din Legea nr. 153/2017, prin recalcularea lui, după cum urmează: - pentru perioada 10.01.2013 – 30.06.2017, precum şi pentru perioada de suspendare a raportului de serviciu, până la data de 01.10.2017, prin includerea în salariul de bază a sporului de vechime la valoarea maximă, respectiv a gradaţiei aferente tranşei de vechime la nivelul maxim, prevăzute de lege pentru perioadele menţionate; - pentru perioada cuprinsă între data de 02.10.2017 şi până în prezent, precum şi în continuare, pe durata exercitării funcţiei de conducere, prin includerea în salariul de bază a gradaţiei aferente tranşei de vechime în muncă, la nivelul maxim prevăzut de lege. Obligă pe instituţia publică pârâtă să recalculeze indemnizaţia pentru creşterea copilului, luând ca bază de calcul salariul de bază recalculat conform prezentei sentinţe. Obligă pe instituţia publică pârâtă să plătească reclamantei diferenţele ce vor rezulta în urma recalculării salariului de bază conform prezentei sentinţe, dintre drepturile salariale plătite şi cele cuvenite conform prezentei sentinţe, la care se adaugă dobânda legală calculată de la scadenţa obligaţiei de plată a fiecărei sume datorate cu titlu de drept salarial, cuvenit şi neacordat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 29 mai 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 116/2020 din 29.05.2020Amână pronunţarea la data de 29 05 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 22 cMai 2020, la Tribunalul Arges – Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2020Amână pronunţarea la data de 22 05 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Mai 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2020termen preschimbat la data de 15 05 2020
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat în cauză la data de 28 02 2020. Stabileşte noul termen de judecată la data de 15 05 2020, sala 3, ora 8:30, pentru care vor fi citate părţile cu menţiunea că a fost preschimbat termenul de judecată. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată, azi, 18 Februarie 2020, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Completul specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei insstanţei.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020