A******** M*************
ReclamantA************ N******** A P**************************** M******
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 729/2021 din 18.11.2021Amână pronunţarea la data de 18.11.2021, în condiţiile art.396 alin.2 Cod proc.civilă. Pronunţată azi, 11.11.2021, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtă. Amână judecarea cauzei la 11.11.2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2021, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Se comunică reclamantului exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă. Amână judecarea cauzei la 16.09.2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2021, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant. În cadrul probei cu înscrisuri se emite adresă către pârât pentru a comunica instanţei: situaţia răspândirilor şefilor de secţii în datele de 23 – 24.10.2019; fişa postului aferentă funcţiei de şef de secţie; planificatorul de percheziţii generale pentru trimestrul IV a anului 2019 înregistrat sub nr.L35931/09.10.2019; să se precizeze în mod expres dacă în luna octombrie 2019 reclamantul a îndeplinit activităţi specifice şefilor de secţie în nume acestora, precum şi o situaţie statistică din care să reiasă câte acţiuni de percheziţii au fost dispuse în anul 2019, de câte ori calitatea de conducător a fost deţinută de un şef de secţie, de câte ori această calitate a fost deţinută de un alt ofiţer şi pentru aceste situaţii să se prezinte situaţia răspândirii şefilor de secţie. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la 06.05.2021, C3 CAF NCPC, sala 2. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2021, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare. Dispune continuarea judecăţii, cu termen de judecată la data de 25.02.2021, pentru când se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 11.01.2021, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021Amână pronunţarea la data de 11.01.2021, în condiţiile art.396 alin.2 Cod proc.civilă. Pronunţată azi, 07.01.2021, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021Amână pronunţarea la data de 07.01.2021, în condiţiile art.369 alin.2 Cod proc.civilă. Pronunţată azi, 23.12.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020Amână pronunţarea la data de 23.12.2020, în condiţiile art.396 alin.2 Cod proc.civilă. Pronunţată azi, 17.12.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020