A***** M******
IntimatC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 27.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2969/2021 din 27.05.2021Se emite adresă contestatorului, pentru a preciza în concret la ce condiţii de muncă se referă, având în vedere că din cererea de chemare în judecată şi din precizarea depusă la 23 iulie 2020 (fila 20) rezultă o confuzie între condiţii deosebite şi condiţii speciale şi, de asemenea să precizeze care este motivul pentru care, prin precizarea de la fila 20, a făcut trimitere la stabilirea indicelui de corectie şi, de asemenea, să menţioneze dacă înţelege ca această cerere să fie de fapt o cerere modificatoare/completatoare a acţiunii introductive. De asemenea, se emite adresă pârâtei pentru a lămuri ce condiţii de muncă au fost reţinute în privinţa contestatorului, condiţii deosebite sau speciale, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din înscrisul intitulat „date privitoare la activitatea în muncă” (fila 59) rezultă că, deşi reclamantului i-a fost reţinută grupa a II-a de muncă, se menţionează Legea nr. 3/1977, care se referă la condiţii speciale. Prorogă discutarea probatoriului după depunerea relaţiilor solicitate de la părţi. Amână judecarea cauzei la data de 27.05.2021. Se citează contestatorul. Pârâta are termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 04.02.2021