M******** M*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtDosar nr. 2514/109/2020 HOTĂRÂRE 18.05.2022 Constată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, cererea depunându-se la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 18.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2626/2022 din 18.05.2022În temeiul disp. art. 242 alin. 1 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantului prin încheierea de şedinţă din data de 13.01.2021. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 19.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei
Incheiere suspendare din 19.05.2021Acordă un nou termen de judecată şi pune în vedere reclamantului, prin apărător, să precizeze acţiunea având în vedere întâmpinarea formulată de pârâtă şi susţinută de documente, să depună la dosar, în copie conformă cu originalul, înscrisurile pe care se întemeiază acţiunea, adeverinţele a căror valorificare o solicită, sub sancţiunea suspendării acţiunii prev.de art.242 C.proc.civ. Prorogă discuţiile cu privire la competenţă, estimarea duratei procesului şi probatoriu la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 19.05.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2021
Incheiere de sedinta din 13.01.2021