H**** A*** G******
InculpatD******* I***** N******
InculpatI.În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., admite apelul declarat de către apelantul-inculpat H. A.G. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinţei penale nr. 277/27.03.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în parte cu privire la cuantumul pedepsei ?i modalitatea de executare a acesteia şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Stabileşte în sarcina inculpatului H. A. G. pedeapsa de 9 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., rap la art. 396 alin. 10 C. proc. pen. În baza art. 83 alin.1 şi 2 C. pen., amână aplicarea pedepsei stabilite de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H. A. G.va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria comunei Frău?ii Noi sau o institu?ie de cult din localitate. În baza art. 86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. rap la art. 83 alin.4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Men?ine celelalte dispozi?ii ale hotărârii penale atacate. II.Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul-inculpat D. I. N. (cu datele personale la dosar) împotriva aceleia?i hotărâri. Obligă pe apelantul-inculpat D. I. N. la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2020.
Hotarare 573/2020 din 17.06.2020