H**** G************
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul H. G. Z. împotriva sentinţei penale nr. 321 din 25.02.2020 a Judecătoriei Gherla pe care o desfiinţează în latura penală şi, rejudecând în aceste limite: În temeiul art. 97 alin. 1 din Codul penal dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H.G.Z. prin sentinţa penală nr. 1033/2018 a Judecătoriei Gherla. În temeiul art. 38 şi al art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului H. G. Z. prin sentinţa apelată (pe care o menţine) cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1033/2018 a Judecătoriei Gherla, urmând ca inculpatul să execute pe cea mai grea de 2 ani închisoare cu un spor de 4 luni închisoare (1/3 din 1 an închisoare), urmând să execute pedeapsa finală de 2 ani 4 luni închisoare.În temeiul art. 91 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa apelată pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal, care se calculează din data de 27.12.2018.În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, constatând însă că această obligaţie a fost executată la datele de 28.06.2019, 05.07.2019 şi 12.07.2019. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Vultureni sau a Primăriei comunei Borşa, constatând însă că această obligaţie a fost executată în perioada 14.05.2019-10.12.2019 în cadrul Primăriei Vultureni. Înlătură din hotărârea atacată dispoziţiile privind aplicarea pedepselor complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului.Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2020.
Hotarare 642/2020 din 29.06.2020