L******* P*****
InculpatS********** A*****
Apelant Parte civilăAdmite apelul formulat de partea civilă S.A. împotriva sentinţei penale nr. 731/25.11.2019 pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul penal nr. 2761/219/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată inculpatei L.P. şi modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396, alin. 2 şi 10, C. proc. pen. majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei L.P.la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev şi ped. de art.229 alin.(2) lit.b) Cod penal, raportat la art.228 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.77 alin.(1) lit.a) Cod penal În baza art.72 alin.(1) Cod penal, coroborat cu art.393 alin.(2) Cod procedură penală deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatei durata măsurilor preventive privative de libertate luate sub forma reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu începând cu data de 07.07.2019 şi până la data de 29.09.2019 inclusiv. Majorează cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile S.A. la 42.000 lei, din care 2000 lei reprezentând daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 275, alin.3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 06.03.2020.
Hotarare 299/2020 din 06.03.2020