M**** N*******
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M**** N******* în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor. Anulează în parte Decizia de validare parţială nr. 30701 emisă în data de 28 noiembrie 2019 de către pârâta C.N.C.I., în ceea ce priveşte dispoziţia prin care a fost invalidată parţial dispoziţia Primarului Municipiului Pitesti numărul 3796/16.12.2005 pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării. Obligă pârâta C.N.C.I., să valideze Dispoziţia nr. 3796/16.12.2005 emisă de Primarul Municipiului Pitesti pentru imobilele supuse notificării şi să emită decizia de compensare pentru 58.350 puncte, în favoarea reclamantei M**** N*******. Respinge în rest cererea. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 23 octombrie 2020, conf. art. 396 din C.p.c. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 363/2020 din 23.10.2020Amână pronunţarea la data de 23.10.2020. Pronunţată azi 16.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020Amână pronunţarea la data de 16.10.2020. Pronunţată azi 09.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020Constată faptul că au fost depuse de către reclamantă la dosar o parte dintre actele solicitate prin încheiere anterioară, lipsind decretul de expropriere numărul 298/10.12.1977 şi anexa acestuia cu privire la care a arătat reclamanta ca au fost formulate demersuri în acest sens la Arhivele Naţionale ale României şi amână cauza în vederea depunerii răspunsului de la Arhivele Naţionale. Prorogă discutarea probei cu expertiză şi pune în vedere a reclamantei să menţioneze dacă mai solicită încuviinţarea acestei probe cu referire la Legea 165/2013 în care evaluarea a?a cum prevede legea este făcută conform principiilor stabilite de legea preparatorie invocată anterior şi să precizeze aceste aspecte până la termenul ulterior. Prorogă discutarea excepţiei tardivităţii. Amână judecarea cauzei la 09.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru ambele părţi. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică de specialitate evaluare. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei dovada comunicării deciziei atacate pentru a se stabili la ce moment a luat cunoştinţă de actul administrativ, certificatul de deces al soţului, precum şi cel de moştenitor al acestuia, Decretul de expropriere nr. 298/1977 şi anexa din care să rezulte imobilele teren şi clădire la care a făcut referire în acţiune Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2020
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Constată ivită suspendarea de drept pe durata stării de urgentă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Presedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispozitiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă alin.8 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 03.04.2020