Dosar 3091/109/2019/a4 din 09.01.2020

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3091/109/2019/a4
Data dosar:
09.01.2020
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-FOND
  • Încheiere

    În baza art 362 C.p.p. rap.la art. 208 cu ref. la art. 211 şi urm. C.p.p, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul T**** I***** C********* , măsură luată prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş nr. 555/P/2018 din data de 15.04.2019. În temeiul art. 362 C.p.p. rap.la art. 208 cu ref. la art. 211 şi urm. C.p.p menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu toate obligaţiile impuse anterior, urmând ca legalitatea şi temeinicia acesteia să fie verificată înaintea termenului prevăzut de lege, respectiv înaintea datei de 08 martie 2020. În baza art. 215 al. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin.4, art. 221 alin.9 C.p.p., supravegherea respectării de către inculpat a măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse pe durata acestor măsuri se realizează de Poliţia mun. Râmnicu Vâlcea- Biroul de Supravegheri Judiciare. Dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului şi instituţiilor prev. la art. 215 alin.5 C.p.p. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia penală.

    Incheiere finala dezinvestire din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD