C**** M****
ApelantC*** J******** D* P***** M********
ApelantAdmite apelul declarat de reclam. C.M împotriva sentin?ei civile nr. 804 din 4.09.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 322/100/2020 pe care o schimbă în parte în sensul că dispune anularea parţială a deciziei nr. 233276/09.06.2020 sub aspectul datei de la care se cuvin drepturile recalculate, prin aplicarea indicelui de corecţie, care este data de 17.11.2019. Menţine restul dispozi?iilor sentin?ei care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta CJP Maramure? împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 25 ianuarie 2021.
Hotarare 77/2021 din 25.01.2021Amână pronunţarea pentru data de 25.01.2021 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2021